Imprimare
03
Compartiment Mass Media, Relaţii cu Publicul                         Tel/Fax: (021) 225.12.03
Nr. T3.1.1 /   /2014                                                              Tel. 126.078

Comunicat de presa

      În cadrul subunităţii CFR Marfă – PAE Giurgiu din cadrul Centrului Zonal de Marfă Bucureşti se află în desfăşurare o acţiune coordonată de procurorii de pe lângă Judecătoria Giurgiu, acţiune ce vizează furturi de motorină din locomotive aparţinând societăţii.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA susţine astfel de acţiuni menite a stopa fenomenele infracţionale care prejudiciază societatea şi buna desfăşurare a activităţii la nivelul structurilor teritoriale ale  acesteia.
      Precizăm faptul că la nivelul conducerii CFR Marfă au fost luate măsuri suplimentare privind modul de gestionare şi de utilizare eficientă a combustibilului utilizat în procesul de tracţiune a trenurilor. În acest sens,  au fost implementate o serie de acţiuni specifice, printre care enumerăm: realizarea de controale inopinante în staţiile în care se efectuează manevră, interzicerea accesului autovehiculelor neautorizate în incinta unităţilor CFR Marfă, personalul de locomotivă la care cu ocazia însoţirilor se va constata o conducere neeconomică, este însoţit suplimentar, iar în cazul în care aspectele constatate se repetă, vor fi luate măsuri administrative , etc.
      Ca urmarea implementării măsurilor mai sus menţionate, conducerea CFR Marfă a făcut în anul 2013 două sesizări organelor abilitate ale statului şi a aplicat o serie de sancţiuni disciplinare angajaţilor care au săvârşit abateri legate de neutilizarea eficientă a carburanţilor destinaţi tracţiunii.

 

Compartiment Mass Media, Relatii cu Publicul
SNTFM CFR Marfa SA
www.cfrmarfa.com
                                     pdficon_largeDownload